Archive for the ‘ofuri şi nădufuri’ Category

Suntem bogaţi?

Thursday, March 20th, 2008

Spring

Îmi amintesc că am citit undeva faptul că un om bogat nu este acela care are mult lucruri sau mulţi bani, ci acela care are nevoie de mai puţin decât are.

Am impresia că nu mai ştim să fim bogaţi. Ne trebuie mai mult, mai mare, mai rapid, mai roşu, mai repede. Ne pierdem echilibrul, accelerăm spre limita de aderenţă, suntem pe cale să pierdem contactul cu şoseaua.

Stresul, agitaţia, timpul care fuge… homo sapiens nu a fost conceput pentru viteza asta. Oare simt toate astea doar pentru ca nu mai sunt copil, pentru că am început să cunosc grijile sau rasa noastră accelerează, a făcut şoferul stop cardiac la volan şi nu ne dăm seama că societatea se îndreaptă spre prăpastie?

Simt că trebuie să fiu undeva, să merg, să rezolv, să mă agit. Nu înfăptuiesc nimic, doar îmi pierd liniştea.

Oare vom mai prinde liniştea ca bătrânii de pe băncile de lemn din faţa porţilor satului din copilăria mea? Oare nu vom cădea laţi, alergând după cine ştie ce promoţie sau proiect?

Îmi amintesc ce însemna “cunoştinţa” înainte de lovitura de stat din 1989. Cunoştinţele se vizitau, îşi împrumutau o cană de zahăr. Aveau timp să povestească, să se vadă de SRL la un porumb fiert. Mai ştiţi ce însemna pe vremea aceea SRL-ul?

Cred că trebuie să ne regăsim bogăţia, să ne regăsim echilibrul, să ne dăm seama că lumea asta a noastră nu este decât o mare reclamă de prost gust la Coca Cola turnată de Vanghelieni fără cultură, de senatori, deputaţi şi consilieri cărora li se rupe de noi.

Trageţi semnalul de alarmă, toată lumea jos din tren. Naşu’ şi mecanicul de locomotivă, biletul la control.

Integrare şi toleranţă

Thursday, November 15th, 2007

Din timp în timp apare câte o idee sau expresie foarte vehiculată prin media, dezbătută de toată lumea, peste tot. De obicei ajunge atât de poştită şi de siluită de unii şi de alţii încât după un timp nu mai ajunge să creeze decât enervare, de genul “iară vorbim despre…” sau ajungem să avem impresia că ştim totul despre subiectul discutat.

Nu vă faceţi probleme, nu mă pierd în ştiinţă. Nu uitaţi, sunt inginer, mă exprim mai greu. :P

La revoluţie trebuia neapărat să fi fost anticomunist. Uita lumea (eu eram doar pionier, nu mă pun la socoteală) că de fapt că nu oricine putea fi membru de partid, şi dacă nu erai membru de partid nu puteai să faci nimic. După aceea trebuia să fi “om de bine”, să se ştie ce-ai făcut “în ultimii 5 ani” şi aşa mai departe.

(more…)

Poliţia: figuraţie neruşinată

Sunday, September 30th, 2007

La birou într-una din zilele trecute, auzim prin geamul deschis sunetele scoase de un cavaler al fluierului. Nu, nu un arbitru de fotbal, ci ale unui poliţai cu burtă. După câteva momente, se aude prin staţia maşinii de poliţie “Vă rugăm traversaţi pe trecerea de pietoni”.

“În sfârşit”, îmi spun, încep să impună legile circulaţiei şi pentru pietoni. Aruncând o privire pe fereastră… ce să vezi? Poliţia are zi fotoigienică… se filmează!

de câţi poliţai e nevoie pentru a păzi 20 de metri de stradă?

Întrebare: de câţi poliţai e nevoie pentru a păzi 20 de metri de stradă?

Răspuns: cel puţin trei.

(more…)

Fabrica de nervi (bere)

Tuesday, September 18th, 2007

Ursus a cumpărat marca Timişoreana acum câţiva ani.

Mi se rupe cine ia profitul, cine îşi cumpără jeepan şi elicopter de pe urma râurilor de bere care curg pe gâtlejurile masculilor feroce din zona de vest a ţării. Nu o iau ca pe o luptă între regiuni, între Timişoara şi Cluj. M-am născut şi am trăit toată viaţa mea în Timişoara şi o iubesc.

Dacă ar fi să aleg un alt oraş din România în care mi-ar plăcea să trăiesc, Clujul ar fi pe primul sau al doilea loc. Moving on

Ce mă doare pe mine este este că am pierdut atunci o bere bună, o bere care o preferam altor mărci mai “alese”. E trist că ajungem să bem pe terasă în Unirii Peroni, şi nu Timişoreana. Cel puţin eu, pentru că nu-mi mai place.

(more…)

Mâncaţi la Prêt-à-manger… e bună mâncarea

Wednesday, August 1st, 2007

După ce comandaţi, mâncaţi repede să nu vă fugă mâncarea din farfurie!

Fumăm, nu fumăm, tot inhalăm

Thursday, July 12th, 2007

Smoking killsCică se cam moare din cauza fumatului: 33.000 de români pe an. Eu încă aştept ziua în care se va interzice fumatul în spaţii închise.

Ca de obicei, românu’ se adaptează la legislaţie, şi inventează “spaţiile pentru nefumători” care sunt de fapt in acelaşi spaţiu cu spaţiul pentru fumători. Adică aici nu se fumează, dar la juma’ de metru mai încolo se fumează. Penibil.

Suntem experţi la schimbări de suprafaţă care valorează exact 2 bani care nu ţi-i dă nimeni rest.

  • Nota 2 pentru organele sanitar-veterinare, protecţia consumatorului şi toţi ceilalţi looseri care îşi iau salariile degeaba.
  • Nota 7 pentru D’arc care a făcut o cameră de nefumători care seamănă cu o celulă de la poliţie în care toţi se uită unii la alţii şi se întreabă de ce nu sunt dincolo, cu lumea bună care scoate fum pe nări. :) Nota 10 în schimb pentru site.
  • Nota 2 pentru Eclipse, unde filtrele de fum sunt tot timpul oprite, probabil din cauză căcam consumă curent. Nota 1 pentru că nu te mai primesc la ora 23:15 pentru că închid la miezu’ nopţii.

Nu mă înţelegeţi greşit. Nu mă deranjează că fumaţi, mă deranjează că trebuie să vă inhalez porcăria.

photo by elbisreverri

Comandaţi online de la Teora

Tuesday, July 10th, 2007

Am vrut să cumpăr nişte dicţionare de la teora.ro. Bad idea.

De mult nu am mai avut un şoc aşa de mare în ceea ce priveşte ergonomia unui site. După 3 click-uri m-am plictisit. Am simţit că fiecare mişcare stârneşte praful depus în ultimii 8 ani (vezi copyright 1999) pe site-ul respectiv.

Mi se pare că seamănă cu acele proiecte de diplomă cu site-uri “de gestionare a unei biblioteci”. Cel mai mult îmi plac pozele pixelate din header. :) (more…)

De ce se scufundă învăţământul românesc?

Tuesday, July 10th, 2007

M-am gândit ca pentru episodul doi să fac un pic de recapitulare. Cred că situaţia tragică a sistemului de învăţământ este rezultatul unui sistem politic pervertit cu protagonişti din guvern, parlament şi în universităţi, care permite printre altele:

  • darea şi luarea de mită atât în relaţia student-profesor cât şi între cadre, pentru promovare, “oportunităţi”, etc.
  • ţinerea în funcţie a unor profesori ale căror cunoştiinţe prăfuite nu au avut şi nu au legătură cu nevoile studenţilor şi ale pieţii
  • nepotismul care ajunge chiar până la “moştenirea” catedrelor de către progeniturile profesorilor cu greutate.
  • hărţuire sexuală, chiar la facultatea de medicină din Timişoara. Se pare că dl. Branea continuă să predea, dar notele sunt semnate de fiul său.
  • acceptarea plagiatului şi a non-valorii, ajungându-se chiar la vânzarea lucrărilor de diplomă de către profesorii coordonatori.
  • ignorarea nevoilor reale ale studenţilor pentru a fi competitivi pe piaţă la terminarea facultăţii
  • nepromovarea cadrelor tinere, condamnând viitorul şcolii româneşti
  • acordarea notelor după ureche, în funcţie de partea patului pe care s-a trezit profesorul, nu în funcţie de cunoştiinţele studentului

Aştept completări de la voi.

În primul episod vorbeam despre cursurile intensive de şpăguială, atenţii şi “protocoale” din universităţile româneşti.

Concentrat de indisciplină rutieră (video)

Monday, July 9th, 2007

Trebuie să fim mândrii de vecinii noştri europeni de la sud.

Iată ce au înregistrat camerele montate în intersecţiile din Sofia.

Sunt sigur că la noi nu s-ar putea întâmpla niciodată aşa ceva, pentru că noi suntem un popor civilizat care respectă legile şi regulile de circulaţie. Noi îi respectăm pe ceilalţi din trafic.

Dar destul cu gluma. De mâine conduc calm, fără să îmi mai asum riscuri inutile. Voi fi mai atent, nu mă voi mai grăbi. Ştiţi pe cineva care montează lansatoare de rachete pe maşini? :twisted:

Ce înseamnă a fi român?

Friday, June 29th, 2007

Zid de la SarmizegetusaAdevărul relatează despre o importantă descoperire arheologică în judeţul Covasna, ce atestă prezenţa dacilor în zonă timp de un mileniul, înaintea şi în timpul ocupaţiei romane.

Nu insist pe jaful tezaurului dacic care are loc cu cu îngăduinţa sau chiar şasele autorităţilor sau filierele pe care se scot obiectele din ţară, nici pe faptul că habar nu avem să ne punem în valoare comorile arheologice de care dispunem. (more…)

Ce învaţă studenţii?

Thursday, June 28th, 2007

Prison cellCum poţi să te numeşti “dascăl” atunci când pretinzi bani pentru ca un student să promoveze un examen? Ce transmiţi omului care se formează în sala ta de curs? Am câteva propuneri:

  • în viaţă nu trebuie să ai valoare, trebuie doar să dai şpagă cui trebuie, astfel totul se rezolvă
  • nu există valori morale, doar poziţii de putere, iar când ajungi acolo trebuie să profiţi la maxim. Cine ştie, poate ajungi parlamentar…
  • munca cinstită este pentru fraieri, mai bine dai un ban şi stai în faţă. Sau o cioco pentru tanti de la biroul X.

Aştept completări prin comentarii şi contact, în cazul în care nu doriţi să apară :). (more…)

Încă un cui…

Tuesday, June 26th, 2007

New York City CabNu apreciez taximetriştii care îşi aprind ţigările în maşină fără să mă întrebe dacă mă deranjează fumatul.

De asemenea urăsc taxiurile pe care scrie “aer condiţionat” şi în care mori de cald, că fac economie de combustibil. (more…)

Cea mai coruptă ţară din UE

Saturday, June 23rd, 2007

Aşa zice Reuters şi preia Ziua. Pe mine chestia asta mă şocheaza. Cum să fie România cea mai coruptă ţară din UE? (more…)

Cititorul clarvăzător

Friday, June 22nd, 2007

Am impresia că o mare parte din gazetarii români, fie ei tipăriţi sau online, au impresia că suntem un popor de analfabeţi informatici, nelegaţi la net.

E în mare vogă în toate gazelete să publice noutăţi din lumea online, cine-ştie-ce startup care va sparge gura târgului, va revoluţiona viaţa noastră tristă, ne va lega toaletele prin wifi de cuptorul cu microunde şi alte chestii de genul ăsta.

Pâna aici nimic ciudat. Buuuuun…

Atunci puteţi vă rog să-mi spuneţi, dragi gazetari, de ce nu puneţi naibii şi adresa spre site-ul care îmi va schimba viaţa?

Oare dacă citesc articolul într-un browser, n-ar fi frumos să pot face click pe adresă pentru a mă convinge cu toţi cei patru ochi ai mei? Ha? Chiar trebuie să visez care e adresa site-ului companiei al cărei nume este “o mică firmă din SUA”?