blg.ro

Plec grăbit spre birou… mi-am luat telefonul? Check. Am încuiat uşa? Check. Mi-a blocat vreun agent de vânzări idiot cu maşina de firmă ieşirea din curte? Nu.

Dau să închid poarta şi mă împiedic de ceva gri şi pufos. Miau.

Încerc să-i explic că mă grăbesc dar nu-i pasă. Se joacă printre picioarele mele.

Îmi dau seama de penibilitatea grabei mele în faţa inocenţei auto-alintării de pisicuţă neştiutoare.

Mă opresc două minute. Cobor la nivelul conversaţiei, o mângâi, vorbesc un pic cu ea şi fug.

Simt că am trăit cea mai adevărată clipă din săptămâna asta de stres, o clipă simplă şi adevărată. Vreau înapoi. Vreau să respir.

Este o pisică de fericire, care nu vine decât din când în când, iar când o vezi te bucuri. Nu ştii când şi dacă se va mai întoarce.